Ai o mare poftă de călătorit și nu știi ce să faci în Iunie, imediat după ce se termină școala ? Haide să ne cunoaștem și să petreci o vacanță minunată într-un loc plin de farmec, pe insula Madeira. Te vor însoți viitori prieteni, căci grupul este dedicat tinerilor iubitori de călătorii, dar mai ales de cărți, cultură și bineînțeles .....de Madeira !
Descoperă oameni noi și însotește-ne într-o călătorie de care îți vei aminti cu siguranță.
Condițiile excelente de cazare din programul nostru, mâncarea divină de care vom avea parte, dar și excursiile pe care le-am inclus deja în program și în preț, te vor convinge cu siguranță că vrei să trăiești cu noi aceste experiențe unice, într-un loc supranumit, deloc întâmplător, „Insula Fericirii”.
Așa cum sigur știi, Funchal este capitala Madeirei și cel mai mare oraș din Insula. Deși mic (cu doar 100000 locuitori), acesta are multe de oferit vizitatorilor lui. În partea de jos a orașului te poți plimba pe străduțe mici pavate cu piatră cubică, poți face shopping, plajă, drumeții, sau poți urmări diverse spectacole organizate de localnici. În partea de sus a orașului vei ajunge cu telefericul pentru a te plimba prin grădini superbe, sau pentru a descoperi păduri seculare.
Poți să explorezi puțin zona orașului vechi, la catedrala gotică Funchal ce datează din secolul al XVI-lea și are un tavan special, realizat în stil iberic. În centrul orașului, vei găși Blandy’s Wine Lodge și Muzeul Vinului din Madeira, unde poți afla mai multe despre istoria obținerii celebrelor vinuri de Madeira, în timp ce te bucuri și de o degustare. Sau poți merge în zona vechiului Palat al Episcopului, unde vei descoperi Largo do Municipio, Muzeul de Artă Sacră, care deține o mare colecție de artă flamandă din secolele XV și XVI printre numeroase alte exponate interesante.
Asta în zilele tale libere, pentru că în restul, te luăm în excursii !
Dacă ai ajuns aici, nu poți rata nici Santa Cruz, o locație perfectă pentru o vacanță în general. Aici trebuie să vizitezi Monte Palace Tropical Garden, o grădină în stil japonez unde vei găsi pești Koi, pagode, construcții din lemn roșu și poduri de piatră. Un loc foarte popular pentru turiștii de toate vârstele este de asemenea Machico, unde vei găsi numeroase biserici, monumente și statui datând din secolul al XV-lea, precum și restaurante excelente de pește și baruri unde te poți bucura de relaxare seara.
Le vom descoperi, pe toate, împreună !